Știri

Citeste aici ultimele știri publicate

Ştiaţi că în Dubrovnik (Croaţia) există una dintre cele mai vechi farmacii funcţionale din Europa? Deschisă în 1317, Vechea Farmacie este operaţională de mai mult de 700 de ani! Multe dintre obiectele de inventar ale vechii farmacii, cum ar fi mojare de pia­tră, echipament vechi de laborator sau cărţi vechi de medicină sunt expuse la muzeul mânăstirii din ansamblul căreia face parte şi farmacia.
O altă farmacie europeană foarte veche funcţionează în Tallinn (Estonia) non-stop la aceeaşi adresă încă din secolul XV. Istoricii nu au putut stabili exactă când a fost des­chisă farmacia, dar înscrisurile arată că, în 1415, farmacia era deja la al treilea proprie­tar. Alte date interesante din însemnările consiliului local arată că majoritatea clienţilor farmaciei erau „oameni onorabili” şi erau funcţionari ai consiliului local. Numele unuia dintre primii farmacişti era Johann Molner şi în farmacie se preparau medicamente încă din secolul al XV-lea.
În fine, în Trier, Germania, se află o a treia farmacie celebră europeană. Aceasta a fost atestată pentru prima dată în 1241, când proprietarul de atunci a vândut-o unei alte familii.

Farmacia şi-a schimbat din nou proprietarii în 1600 şi de atunci se află în pose­sia aceleiaşi familii Löwen.
În România nu mai există farmacii vechi încă funcţionale, însă la Sibiu şi în Cluj există vechi Muzee ale Farmaciei. Muzeul Farmaciei din Sibiu dispune de mobilier şi instrumentar care a aparţinut celei mai vechi farmacii din România. Farmacia a fost des­chisă în 1484, însă a funcţionat la o altă adresă decât cea a muzeului. Clădirea muzeului a fost gazda unei alte farmacii foarte vechi din Sibiu, deschisă în 1568 şi care se numea La Ursul Negru.
În Cluj, în Casa Hintz, numită uneori Casa Mauksch-Hintz, a fost deschisă în anul 1573 prima farmacie publică din oraș. Din 1752 clădirea a fost închiriată farmaciștilor particulari, primul chiriaș fiind farmacistul Tobias Mauksch, iar în a doua jumătate a secolului al XIX-lea casa și farmacia au intrat în pose­sia familiei Hintz. Farmacia era cunoscută sub numele de Farmacia Sf. Gheorghe și a funcționat până în anul 1949. Clădirea găzduiește în prezent colecția muzeului de istorie a farmaciei.

Împărtășește-ne ideile tale

Scrie-ne aici ce vrei sa citesti pe site-ul Farmacia-Ethica.ro!
Trimite aici
Site-ul nostru foloseste cookie-uri pentru optimizarea continutului. Continuarea navigarii constituie acceptul dumneavoastra ca pagina noastra web sa poata seta fisiere de tip cookie in browserul dumneavoastra.