Știri

Citeste aici ultimele știri publicate

Aflată în centrul vieţii comunităţii, farmacia independentă este cea care îndeplineşte un rol bine definit, acela de a ajuta la creşterea nivelului de sănătate a celor aflaţi în proximitate.

O ştiţi de când eraţi mic şi continuaţi să mergeţi acolo ori de câte ori aveţi nevoie de un medicament, un supliment alimentar, un plasture sau poate doar un sfat. Farmacia din cartier este unul dintre punctele fixe ale unei comunităţi, la fel ca şi şcoala şi este un factor de stabilitate şi de continuitate a comunităţii în care trăiţi.

Veţi citi în detaliu despre rolurile complexe îndeplinite de farmacişti şi detalii despre serviciile farmaceutice, însă în acest articol vrem să vorbim des­pre modul în care evoluţia sistemului de sănătate, a avansului tehnologic şi a dezvoltării sociale au dus la evoluţia profesiei de farmacist şi a farmaciei independente şi comunitare.

O privire în istorie

În trecut, sănătatea comunităţii era asi­gurată în special de leacurile băbeşti şi de terapiile cu plante. Undeva către mij­locul secolului al 18-lea încep însă să apară „spiţeriile”, primele farmacii comunitare care comercializează aşa numitele „droguri”, de unde le vine şi apelativul de „drogherii”. Acestea apar în special în oraşele mari şi sunt deschise de obicei de străinii care cunosc ştiinţa preparării „drogurilor”.

Spiţerul capătă o importanţă din ce în ce mai mare în comunitate (la fel ca şi medicul), odată ce se constată că substanţele preparate în spiţerie sunt net superioare leacurilor băbeşti şi au o eficienţă mărită.

În cartea „Patimă şi desfătare: Despre lucrurile mărunte ale vieții cotidiene în societatea românească (1750–1860)”, scrisă de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, ni se prezintă un tablou interesant al vremurilor în care încep să apară primii muguri ai legii farmaciei.

Spiţerul, devenit farmacist, prin noul regulament din 14 noiembrie 1819 este din nou obligat să respecte regulile, reiterate şi reaşezate ca urmare a multelor „abuzuri” comise asupra „calităţii şi asupra preparaţiunii şi preţului diferitelor doctorii”. Regulamentul este cât se poate de modern deoarece prevede eliberarea medicamentelor numai pe bază de reţete şi în termen de 20 de zile, cu preţul corect scris în dreptul fiecărui leac, datoria de a fi în slujba norodului zi şi noapte, interdicţia de a vinde “droage secrete sau stricate sau netrebuincioase” e adaptat, pe 6 iulie 1830, la realităţile din Bucureşti şi la 14 octombrie 1831 la cele din Iaşi. Regulamentele din 1830 şi 1831 reprezintă un pas important în reglarea acestor servicii publice.

Farmaciştii capătă astfel un rol din ce în ce mai puternic în societate şi sunt priviţi ca stâlpi ai societăţii civile, alături de medici, preoţi sau profesori. Oamenii apelează mai curând la farmacist decât la medic pentru afecţiunile uşoare şi astfel se conturează unele dintre cele mai importante servicii farmaceutice, acelea de consiliere a pacientului şi de eliberare corespunzătoare a prescripţiei medicale.

Odată cu evoluţia tehnologică, a descoperirilor din medicină şi cu dezvoltarea industriei medicamentelor, rolul farmaciştilor trece de la unul axat pe producerea de medicamente relativ simple, la distribuirea unor cantităţi mari de preparate industriale, mult mai complexe. Pregătirea lor profesională se adânceşte şi astfel, farmaciştii de astăzi devin profesioniştii în producerea şi eliberarea de medicamente.

Este adevărat că, odată cu diminuarea funcţiei de preparare a medicamentelor în cadrul farmaciei, farmaciştii au avut de a face cu o provocare importantă. Cu toate acestea, nivelul lor de pregătire superioară a dus la o adaptare firea­scă, cu succes, la noi roluri, acelea de consiliere a pacienţilor şi de distribuire profesionistă a medicamentelor complexe, mai sigure şi mai efi­­­­ciente.

Schimbarea paradigmei, de la farmacistul care prepară medicamente, la farmacistul care oferă servicii de sănătate, s-a produs treptat, iar astăzi beneficiem de un profesionist în sănătate, cu rol esenţial în menţinerea sănătăţii noastre.

În această revistă veţi afla despre numeroasele servicii oferite astăzi de farmaciile comunitare, de la consiliere pri­vind stilul de viață, monitorizarea di­feriților parametri, consilierea femeii gravide, consilierea lăuzei și creșterea copilului mic, consiliere privind contracepția de urgență, consiliere în vederea renunțării la fumat, activități de educare a comunității şi până la consiliere privind aderența la tratament.

Aproape de pacienţi

Farmacistul comunitar din farmacia independentă continuă să joace un rol esenţial în comunitatea din care face parte, el cunoscând în cea mai mare parte pacienţii din proximitate şi putând să ofere sfaturi personalizate în funcţie de istoricul fami­lial şi de sănătate al acestora.

În plus faţă de detalierea serviciilor pe care un farmacist le poate îndeplini, este la fel de important să subliniem un rol mai greu de definit: acela de ajutorare a pacientului. Farmacistul va face orice îi stă în putinţă ca pacientul care i se adresează să beneficieze de cel mai bun tra­tament. Nu numai că va încerca să îi recomande medicamentele cele mai bune, ci va fi atent la situaţia sa materială şi va încerca să atingă cel mai bun raport cali­tate/ preţ pentru fiecare. Acolo unde va identifica cazuri sociale sau cu dificultăţi financiare va încerca ajutorarea pacientului de a accesa anumite programe sau de a primi anu­mite facilităţi. Acolo unde va observa că există nesiguranţă sau jenă de a împărtăşi informaţii esenţiale legate de starea de sănătate, va încerca să stabilească un dialog cald şi profesionist pentru a obţine acele informaţii, spre beneficiul pacientului.

Sunt numai câteva dintre situaţiile în care farmacistul îşi exercită profesia. Suntem siguri că la farmacia din apropierea fiecăruia dintre dumneavoastră există un astfel de profesionist. Apelaţi la el ori de câte ori aveţi nevoie de sfaturi legate de sănătatea dumneavoastră şi stabiliţi o legătură puternică cu acesta. Este una dintre căile de a fi mai sănătos şi poate cea mai la îndemâna tuturor.

Împărtășește-ne ideile tale

Scrie-ne aici ce vrei sa citesti pe site-ul Farmacia-Ethica.ro!
Trimite aici
Site-ul nostru foloseste cookie-uri pentru optimizarea continutului. Continuarea navigarii constituie acceptul dumneavoastra ca pagina noastra web sa poata seta fisiere de tip cookie in browserul dumneavoastra.