Știri

Citeste aici ultimele știri publicate

BUCURESTI, 3.11.2016 - Colegiul Farmacistilor din Romania (CFR), Federatia Patronatelor Farmaceutice din Romania (FPFR) si Asociatia Distribuitorilor si Retailerilor Farmaceutici din Romania (ADRFR) îşi exprimă totala surprindere si îngrijorare cu privire la decizia Ministerului Sănătăţii de a modifica HG 800/2016 referitoare la modul de calcul şi procedura de avizare şi aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, la doar trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial. In aceste conditii, solicitam abrogarea intregului act normativ si demararea de discutii coerente, bazate pe argumente economice obiective. 

Redeschiderea discuțiilor asupra unui document normativ abia aprobat are un impact negativ asupra stabilității legislative si, mai ales, asupra credibilității demersurilor autoritatilor, aruncând o umbra de indoiala asupra întregii metodologii de stabilire a prețurilor medicamentelor de uz uman. Gestul Ministerului Sanatatii de a readuce in dezbatere publica modalitatea de calcul a adaosurilor de distributie si de farmacie demonstreaza faptul ca autoritatile publice nu au efectuat toate analizele necesare inainte de a propune, promova public si aproba un document atat de important, cu impact covarsitor asupra sustenabilitatii si predictibilitatii activitatilor farmaceutice, precum si asupra accesibilitatii pacientilor la medicatia necesara. 

Impredictibilitatea actiunilor guvernamentale pericliteaza suplimentar sustenabilitatea sectoarelor de distributie si retail farmaceutic, de a caror existenta si buna functionare depinde accesul pacientilor la medicamentele de pe piata, in conditii echitabile, de calitate si trasabilitate certa. Aceasta instabilitate decizionala, coroborata cu situatia din ce in ce mai dificila din sistemul farmaceutic, impacteaza aproape 100.000 de oameni care lucreaza in companii distribuitoare si farmacii – doua segmente ale lantului de aprovizionare cu medicamente a populatiei care, doar in urma reducerii preturilor de la 1 iulie 2015, au suportat o reducere a veniturilor nete cu 15 – 17%, cu impact direct asupra profitabilității si sustenabilitatii activitatii companiilor respective. Sute de farmacii intră anual în insolvență, fiind nevoite să-şi oprească activitatea, în detrimentul pacienților, angajaților şi contribuțiilor la bugetul de stat. De asemenea, zeci de distribuitori au fost nevoiti sa se retraga de pe piata sau sa-si restranga activitatea, devenita nesustenabila. 

In context, prevederile HG 800/ 2016 privind modalitatea de calcul a adaosurilor comerciale pentru distribuitori si farmacii care ar fi intrat in vigoare la 1 aprilie 2017, ar fi restabilit echilibrul din punct de vedere al sustenabilitatii activitatii operatorilor farmaceutici, mentinand deopotriva accesul pacientilor la produsele ieftine. Actualele nivele de adaosuri comerciale pentru activitatile de distributie si retail a medicamentelor catre pacienti, in special pentru produsele ieftine, nu acopera costurile reale aferente proceselor de manipulare, transport si comercializare in farmacii a acestora, avand drept consecinta logica o delistare din ce in ce mai accentuata a acestor medicamente din portofoliul operatorilor farmaceutici. Perpetuarea situatiei de fapt din sectorul farmaceutic va genera pierderi suplimentare pentru operatorii din distributie si retail, cu impact negativ direct asupra accesului pacientilor la medicamente. 

Avand in vedere cele de mai sus, solicitam abrogarea intregii Hotarari de Guvern nr. 800/ 2016 si demararea de consultari publice pentru a gasi solutii acceptabile si aplicabile la nivelul intregului sistem, bazate exclusiv pe argumente de ordin economic si social, nu electoral.  

 

Împărtășește-ne ideile tale

Scrie-ne aici ce vrei sa citesti pe site-ul Farmacia-Ethica.ro!
Trimite aici
Site-ul nostru foloseste cookie-uri pentru optimizarea continutului. Continuarea navigarii constituie acceptul dumneavoastra ca pagina noastra web sa poata seta fisiere de tip cookie in browserul dumneavoastra.
Informatii Accept Refuz