Știri

Citeste aici ultimele știri publicate

Modificarea legii face referire la „produsele medicamentoase“, termen care nu include suplimentele nutritive sau dispozitivele medicale. Acestea din urmă au ponderea cea mai mare în reclama TV/audio, așa că impactul va fi foarte mic.

Parlamentarii au votat cu bună intenție, dar probabil fără a înțelege pe deplin noțiunea definită prin lege ca „produs medicamentos“ . De altfel, senatorul Alexandru Vegh spunea despre proiectul său de lege, pe care presa l-a intitulat greșit „de interzicere a reclamelor la medicamente și farmacii“: „Nu m-am consultat cu nicio organizație. Este o propunere perfectibilă, care poate duce la însănătoșirea populației“.

Într-adevăr, neconsultarea specialiștilor în domeniu, a farmaciștilor, a dus la o formă a legii foarte drastică în ceea ce privește medicamentele eliberate fără prescripție medicală (OTC), care sunt produse bine reglementate și studiate ca eficieță și reacții adverse.

Rămânem, în continuare, cu problema mare a reglementării deficitare a suplimentelor nutritive, începând cu aprobarea înainte de punerea lor pe piață, până la publicitatea înșelatoare de multe ori, pe care modificările legislative din acestă săptămână nu le influențează deloc.

 

Împărtășește-ne ideile tale

Scrie-ne aici ce vrei sa citesti pe site-ul Farmacia-Ethica.ro!
Trimite aici
Site-ul nostru foloseste cookie-uri pentru optimizarea continutului. Continuarea navigarii constituie acceptul dumneavoastra ca pagina noastra web sa poata seta fisiere de tip cookie in browserul dumneavoastra.
Informatii Accept Refuz