Subiectul sănătății umane este ini­ma­ginabil de cuprinzător, iar in­ter­ac­ți­u­nile organismului nostru cu ceea ce ne inconjoară sunt atât de complexe,  încât cu greu pot fi deslușite. Cu toate aceste, reprezintă o certitudine faptul că sănătatea umană constă în interacțiunea unor variabile ce includ, printre altele:

• structura noastră genetică,
• mediul,
• încărcătura toxică,
• acumularea stresului,
• alimentația,
• starea emotoțională,
• expunerea la microbi,
• nivelul condiției noastre fizice.

Oxigenul s-a dovedit mereu a fi un prieten cu două fețe pentru organismele vii. Tendința sa de a favoriza interacțiunile rapide l-a făcut perfect pentru alimentarea micilor centrale de energie numite mitocondrii, care pluteau înăuntrul majorității noilor organisme aflate în curs de evoluție. Dar aceeași calitatea  l-a făcut să producă daune când reacționa cu mole­cule cu care nu trebuia să reacționeze  - și continuă să o facă. Practic, fără oxigen nu poate exista foc - fie că rezultate sunt bune sau nu. 

Teoria “radicalilor liberi” a fost avansată în urmă cu 50 de ani de către Denham Harman, pe când acesta studia, în toiul Războiului Rece, efectele radiației asupra sistemelor biologice umane, în cadrul Universității Berkeley din California. 

Antioxidanţii sunt un grup de compuşi produşi de organism şi care apar în mod natural în multe alimente. Antioxidanţii lucrează împreună în organism pentru a menţine sănătatea şi vigoarea în ultimele decenii de viaţă. Ei fac aceasta protejându-ne de răul produs de radicalii liberi.

După cum a menționat anterior, viața este expusă la stresul oxidativ, atât din exterior, cât și din interiorul organismului, iar celule le vii și întregul organism au dezvoltat mecanisme de apărare – diverse tipuri de „armuri antioxidante” ingenioase– pentru a ne proteja împotriva radicalilor liberi. 

În primul rând, antioxidanții funcțio­nează prin neautralizarea radicalilor liberi, donând proprii electroni radicalilor liberi dezechilibrați, menținându-și în același timp propria stabilitate ca molecule. Acest proces nu ar funcționa dacă antioxidanții ar neutraliza radicalii liberi și dupa aceea  ei înșiși ar fi transformați în radicali. Putem avea beneficii de pe urma consumului anu­mitor alimente și suplimente cu antioxidanți, care ajută celulele să își facă treaba, fără a îndura daune semnificative. Desigur, unele daune apar pe măsură ce organismul îmbătrânește, însă doar o mică parte a îmbătrânirii trebuie considerată inevitabilă și acceptabilă. Foarte multe probe ştiinţifice demonstrează că aceia dintre noi care mănâncă o dietă bogată în antioxidanţi şi iau suplimentar antioxidanţi, trăiesc mai mult şi mai sănătos.

Resrveratrolul - miraculosul colorant negru

Este cel mai puternic anti-oxidant natural cunoscut. Se extrage în cantități importante într-o cantitate de 50-100mg/g pieliţă de strugure, mai mult decât dublul oricărei alte surse identificate. Se găseşte în general în fructele de culoare violet-neagră (dar nu numai): sucul de stru­guri negri, sâmburii de struguri, dude, mure, coacăze, prune, afine, dar şi din varza de Bruxelles (care poate fi consumată şi fiartă), fragi, alune. Conferă o protecţie deosebită materialului genetic nuclear (ADN), ferindu-l de mutaţii. Are un potenţial anti-oxidant de 50 de ori superior vitaminelor C şi E la un loc. Este de 10-20 de ori mai puternic decât vitamina E în protecţia anti-oxidativă a LDL colesterolului. Scade nivelul sangvin al colesterolului total şi al trigliceridelor. Este un vasodilatator arterial. Se opune expansiunii fibroa­se a cicatricei post-infarct miocardic.

Licopenul - uimitorul colorant roşu

Este cel mai important reprezentant al fa­mi­liei carotenoizilor. Este singurul anti-oxi­dant a cărui cantitate sporeşte de circa 4-6 ori prin fierbere! (De ex: bulionul/pasta de roşii de ex.). Cea mai mare cantitate de licopen se găseşte în tomate (300-400mg/kg); pentru calităţile cromatice, gustative şi medicinale ale tomatelor, italienii le-au denumit „pomod’oro“ (măr de aur), iar germanii „paradiesapfel“ (măr al paradisului). Datorită înapoierii culturale, cât şi a conservatorismului prost înţeles şi aplicat, tomatele au fost introduse şi culti­vate la noi în ţară pe scară largă abia în urmă cu un secol. Uleiul de măsline amplifică substanţial absorbţia licopenului; prezintă biodisponibilitate şi efectanti oxidant scăzut în medii apoase, în timp ce mediile lipidice îl fac puternic reactiv şi biodisponibil. Licopen întâlnim în aproape orice aliment de culoare roşie: tomate, căpşuni, grape-fruit roşu, ardei iute şi capia, gogoşari, guava, papaya, ulei de cătină, dar şi în struguri.

B-carotenul - minunea de culoare gallbenă

Beta-carotenul aparţine familiei carote­noidelor. Apocarotenalul şi nu b-carote­nul este responsabil de colorarea în galben-portocaliu a alimentelor care-l conţin. A fost asociat decenii întregi cu vitamina A deoarece în organism este transformat rapid în aceasta. Astfel s-a trecut la utilizarea b-carotenului ca supliment, iar astăzi este de departe cea mai cunoscută şi cea mai cercetată carotenoidă, deși toate suplimentele studiate nu au avut acţiunea b-carotenului. Este posibil ca, indiferent de conţinutul suplimentelor, acestea să interacţioneze cu absorbţia bcarotenului natural şi cu carotenoide le conţinute în dietă. Este deasemenea posibil ca, în loc dea avea loc un efect antioxidant, să exis­te unul pro-oxidant.00 Vitamina A luată constant perioade îndelungate la doze mari prezintă riscuri notabile, însă precurso­rul său, b-carotenul se pare că nu prezintă nici un risc, chiar la doze mamut ( x 100 doza zilnică); majoritatea fructelor şi legumelor conţin cantităţi mult mai mari de b-caroten decât de vitamină A. Carote­noizii au efecte identice cu ale vitaminei A, dar riscul dezvoltării unei intoxicaţii este aproape nul la doze enrorme.

Surse principale de b-caroten (mg/ 100g produs): lucernă (4,818), morcov (3-9), migdale (5-6), salată (4-8), măceşe (5), alune (4,4), arahide (3,6), spanac (2,5), varză (2), sfeclă roşie (1,78), mango (1,454), papaya (1,25), pătrunjel, nucă (1,2), pepene galben (1,03), caisă (0,606),  pătrunjel, nucă (1,2), pepene galben (1,03), caisă (0,606). 

Melatonina

Este un hormon natural produs de glanda pineală (epifiza), a cărui secreţie diminuă odată cu vârsta. Această moleculă pare să resincronizez eorganismul, menţinând integritatea sistemului neuroendocrin şi a celui imunitar. S-a observat că nu neapărat melatonina prelungeşte viaţa, ci buna funcţionare a epifizei; evitând îmbătrânirea epifizei, este întârziată îmbătrânirea întregului organism.

Melatonina este produsă în timpul somnului exclusiv de epifiză (în timpul zilei şi de alte ţesuturi), având un spike nocturnal secreţiei aproape constant, la aceeaşi oră, în fiecare noapte, între orele 10 p.m. şi 2 a.m.; combate drastic insomniile.

Doza maximă experimentală a fost de 3 mg seara, înainte de a stinge lumina, 6 luni consecutiv; uzual se administrează între 0,3-0,5 mg/zi); la începutul tratamentului cu (suplimente de) melatonină, la unele persoane au apărut: tachicardia, ame­ţeli, hemicranie, sau chiar insomnie. Nu se re­comandă administrarea melatoninei în sarcină, alăptare, sau la copiii foarte mici.

Melatonina dă o protecţie majoră anti-îmbătrânire asupra glandei pineale; dacă melatonina este administrată sub formă de suplimente, epifiza nu mai trebuie s-o producă, încetinindu-şi propria îmbătrânire şi secretând alte substanţe importante, ca de pildă TRH.

Este prezentă pretutindeni: vegetale, lapte,fiinţele vii. Normalizează nivelul zincului la vârste avansate. Reduce nivelul colesterolului. Protejează împotriva efectelor negative ale stresului. Menţine la nivel optim, sau reface ritmul somn/veghe alterat.

Radicalii liberi și alegerile de zi cu zi

Alegerea joacă un rol semnificativ în să­nă­tatea noastră, pentru că, noi, ființele vii, nu suntem lipsite de apărare. Studiile arată că anumite gene din ADN-ul nostru au rolul de a răspunde la acțiunea radicalilorl iberi. Celulele nostre răspund prin activarea a numeroase gene antioxidante care lucrează în echipă, pentru a realiza un răspuns coordonat la stresul oxidativ. Apoi, ca parte a acestui răspuns, celule noastre produc antioxidanți cum ar fi glu­tationul. Iar noi putem amplifica acest răspuns, luând suplimente antioxidante ca vitamina E, vitaminaC, caretenoide și seleniu, ca parte a regimului alimentar și a planului nostru de suplimente.