Boala Alzheimer este o formă de demenţă progresivă care afectează cogniţia, comportamentul şi statusul funcţional. Până la 80% din demeneţe este cauzată de boala Alzheimer.
Mecanismul fiziopatologic este insuficient cunoscut, iar în momentul actual nu există tratament curativ. Deşi tratamentul simptomatic poate controla manifestările bolii, în final boala este fatală. Boala afectează în special pacienţii vârstnici (> 65 ani), dar există cazuri de pacienţi între 30-65 de ani. S-au studiat multe alimente şi substanţe care oferă unele avantaje pentru pacienţii cu boala Alzheimer.
Polifenoli
Unele studii sugerează o incidenţă mai scăzută a bolii Alzheimer la pacienţi care consumă cantităţi moderate de vin roşu (10 g alcool pur/zi pentru femei şi 20 g alcool pur/zi la bărbaţi, corespunzând la 100 ml, respectiv 200 ml vin roşu). Resveratrolul, un derivat fenolic cu proprietăţi antioxidante, se găseşte în vinul roşu, arahide, ciocolată, fructe de pădure etc. Mecanismul propus este inactivarea speciilor reactive de oxigen (ROS). Doza zilnică recomandată se află între 500-1000 mg resveratrol. Turmericul (curcumina), un condiment Indian conţine polifenoli cu proprietăţi antioxidante şi antiiflamatorii. Curcumina poate să prevină sau să amelioreze simptomatologia bolii. Doza zilnică încă nu a fost stabilită, iar biodisponibilitatea diferă foarte mult între produse.
Alimente medicinale
Aceste alimente sunt recomandate în patologii când alimentaţia normală nu oferă cantitatea optimă de nutrienţi pentru controlul unei boli. Un amestec de acizi graşi cu catenă medie (acizi graşi C8, tip acid caprilic) după ingerare se transformă la nivel hepatic în β-hidroxi-butirat, o cetonă, care traversează bariera hemato-encefalică şi serveşte ca substrat pentru fosforilare oxidativă. Dozele utilizate în studii au fost de 40 mg/zi, pentru minim 45 de zile. Rezultatele au arătat o îmbunătăţire la nivel cognitiv. O altă sursă importantă de acid caprilic este uleiul (untul) de cocos, însă conţine cantităţi insuficiente de acid caprilic.
Recomandări
Alimente recomandate:
Frunze verzi (salată, spanac, broccoli, varză etc.), legume, nuci: minim o porţie/zi. Consumul de nuci (nuci, alune, arahide, caju, fistic etc.) se preferă la gustări.
Fructe de pădure: minim 2 porţii/săptămână, de preferat afine şi căpşuni (inclusiv congelate)
Leguminoase (fasole, mazăre, linte etc.): minim 3 porţii/săptămână
Cereale integrale: minim 3 porţii/zi
Carne de peşte: minim 1 porţie/săptămână
Carne de pui/curcan: minim 2 porţii/săptămână
Ulei de măsline: minim 15 g/zi (o lingură) – se foloseşte doar acest ulei pentru consum
Vin: de preferat vin roşu, maxim 100 mL/zi pentru femei şi 200 mL/zi pentru bărbaţi
Se permite consumul de cafea şi de cacao.
Alimente nerecomandate:
Carne roşie: maxim o dată/lună
Unt: maxim 5 g/zi (o linguriţă).
Consumul margarinei este interzis.
Produse lactate grase tip caşcaval: maxim 150 g/săptămână
Dulciuri şi produse de patiserie: consumul lor este interzis
Alimente prăjite şi fast-food: maxim o porţie/săptămână
Dieta MIND (Mediterranean-DASH Intervention for Neurodegenerative Delay)
Această dietă nouă poate să scadă riscul de a dezvolta boala Alzheimer. Studiile arată că riscul de a dezvolta boala Alzheimer scade cu până la 53% la pacienţi care sunt aderenţi la dietă şi cu 35% la pacienţi care sunt parţial aderenţi la dietă. Dieta MIND se bazează pe consumul a 10 categorii de alimente sănătoase pentru creier: frunze verzi, legume, nuci, fructe de pădure, leguminoase, cereale integrale, carne de peşte, carne de pui/curcan, ulei de măsline şi vin plus evitarea a 5 categorii de alimente nesănătoase pentru creier:
Dieta MIND are un efect triplu: poate preveni boala Alzheimer, protejează împotriva bolilor de inimă şi scade riscul de accidente vasculare cerebrale şi de infarct miocardic. Studiile sugerează că meditaţia şi exerciţiile fizice (minim 150 minute/săptămână) pot contribui la prevenirea boii Alzheimer.