Sfaturi

Cele mai noi sfaturi Ethica

Toamna este frumoasă atunci când suntem sănătoși! Iată ce ar trebui să știți ca să vă mențineți starea de sănătate și să vă bucurați din plin de anotimpul frunzelor căzătoare.

Vremea rece și schimbătoare, ploile și vântul sunt inerente în această perioadă și aduc un disconfort pe care trebuie să îl gestionăm eficient pentru a evita îmbolnăvirile. Pentru a rămâne sănătoși în această toamnă trebuie să fim mai atenți la propria noastră persoană și să învățăm să ne protejăm.

Preveniți infecțiile respiratorii

Pe buzele tuturor se află astăzi numai pandemia de coronavirus. Deși este flagelul care în acest moment ne dă peste cap existența și provoacă decesul a mii de oameni, coronavirusul nu este nicidecum singura infecție respiratorie cu care ne vom confrunta în această toamnă. În continuare vor circula, ca în fiecare an, virusuri ale altor infecții respiratorii, care provoacă răceala și gripa. Este indicat ca, pe lângă vaccinul anti-COVID-19, persoanele vulnerabile să nu uite de vaccinul gripal. Vârstnicii și persoanele cu boli cronice vor fi astfel mai protejați în toamna acestui an.

Atenție la consumul de antibiotice

O spunem de fiecare dată și o vom repeta de nenumărate ori: infecțiile respiratorii virale nu se tratează cu antibiotice și administrarea acestora nu aduce nicio îmbunătățire în cursul bolii. Administrarea preventivă a antibioticelor pentru a împiedica îmbolnăvirea cu virusurile răcelii, gripei sau coronavirus este ineficientă și contraindicată.
Administrați antibiotice numai la indicația medicului!

Nu uitați de măsurile de igienă

Regulile de protecție împotriva contactării coronavirusului sunt aceleași ca și în cazul prevenirii oricărei infecții respiratorii: distanțare fizică, purtarea unei măști de protecție, spălarea frecventă a mâinilor. Toate acestea sunt măsuri de protecție care, odată respectate de cât mai multă lume, duc la scăderea ratei de infectare. Dovadă în acest sens stă rata scăzută de infectare cu virusuri gripale în sezonul 2020, atunci când măsurile împotriva coronavirusului au fost strict instituite.
Deci, pentru a evita infecția cu orice tip de virus gripal, respectați măsurile de distanțare și de igienă!

Odihna reface organismul

Somnul este crucial pentru sănătatea și starea noastră de bine, tocmai de aceea este esențial să ne odihnim corespunzător. Un somn bun permite organismului să se refacă după o zi istovitoare în orice anotimp. Odată cu sosirea toamnei, corpul nostru este supus unui stres suplimentar cauzat de schimbările mari de temperatură din timpul zilei (de la 6 grade dimineața la 18-20 de grade în timpul prânzului!).
Deși s-ar putea să nu simțiți că vă afectează corpul în acel moment, lipsa de odihnă și a unui somn de calitate joacă un rol important în slăbirea sistemului imunitar al corpului dumneavoastră. Nu ignorați odihna!

Rămâneți activi!

Mișcarea este, la rândul ei, esențială pentru menținerea sănătății. Mișcarea ne ajută să avem o minte mai clară, să pierdem în greutate, să avem mai multă energie, să dormim mai bine și să avem o stare de spirit mai bună și un sistem imunitar mai puternic.
Alimentație sănătoasă
Fără îndoială, în topul lucrurilor care ne asigură un sistem imunitar puternic se află alimentația. Prin alimente asigurăm organismului toate substanțele nutritive necesare pentru a-i permite să funcționeze la parametri optimi. De aceea, în această toamnă încercați să analizați modul dumneavoastră de vă hrăni. Scoateți din „meniu” alimentele fast-food și procesate, reduceți consumul de alcool, mâncați mai multe fructe și legume (din acest punct de vedere toamna este un adevărat regal!), orientați-vă către proteine și lactate de calitate.

Un supliment de vitamina D

Cea mai mare parte a vitaminei D o obținem de la soare, și cum soarele nu mai este atât de puternic și îl vom vedea din ce în ce mai rar în lunile de toamnă, este indicat să suplimentăm dieta cu vitamina D. Sfatul este adresat în special celor care intră „în hibernare” și care încep să părăsească din ce în ce mai greu locuința proprie.

Fiți îngăduitor cu...dumneavoastră!

Sedentarismul „de sezon” poate determina creșterea în greutate, zilele mai scurte și întunecate pot aduce o stare de spirit mai scăzută, iar sezonul gripal poate provoca boli. Ascultați-vă corpul și acordați-i ce are nevoie: odihnă, relaxare, alimentație corectă! Încercați să transformați gândurile negative în unele pozitive și să găsiți mici plăceri care să vă dea o stare de spirit bună.
Înarmați cu toate acestea, veți descoperi un anotimp minunat în care natura își schimbă culorile și încetinește ritmul. Un anotimp în care vă veți bucura de odihnă, de relaxare și de o stare fizică și psihică bună. Multă sănătate!

 

Împarte Unele Idei

Ai un sfat sau o idee pentru un articol? Spune-ne mai multe ..
Trimite aici
Site-ul nostru foloseste cookie-uri pentru optimizarea continutului. Continuarea navigarii constituie acceptul dumneavoastra ca pagina noastra web sa poata seta fisiere de tip cookie in browserul dumneavoastra.