Farmacistul despre profesie

Farmacia a intrat în viața mea la vremea poveștilor, cu un perete înalt plin de sertare la care ajungea cu o scară magică un vrăjitor cu o mantie alba scrobită, care știa să transforme scara dintr-una mică într-una mare sau invers. Fiecare sertar ascundea altceva, cutiuțe mici și mari, busoane, etichete cu un scris extrem de ordonat. Mai jos - pe niște rafturi - borcane întunecate cu prafuri sau cristale, cu un scris caligrafic pe ele. Cu un zâmbet misterios vrăjitorul îmi răspundea foarte sigur pe el la ce le folosește fiecare. Am ținut minte că poate colora părul doamnelor în ce culori vrea: roșu, violet sau albastru; că are un praf cu care poate goni șoriceii sau furnicile din cămară. După toate magiile prezentate în fața mea, am fost ferm convinsă că poate să-mi vindece durerea de gât cu siropul pe care mi-l pregătea.

De ce am vrut mai târziu să devin farmacist?

Îmi place să ajut oamenii, să-i știu în siguranță, să văd că sfaturile mele pot îmbunătăți calitatea vieții multora.

Hmm...însă puteam să aleg multe alte profesii care să îndeplinească aceste criterii.

 

Atunci de ce acum nu aș schimba profesia de farmacist pe o alta profesie?

Pentru că e o lume fascinantă care niciodată nu stă pe loc. Este o continuă mișcare în acest univers predominant alb, dar într-o ordine desăvârșită pe care numai noi o cunoaștem. Pentru că este cea mai exactă știință dintre cele cu aplicabilitate practică.

De ce sunt mandră de farmaciști?

...Pentru că ei au căutat întotdeauna soluții. De la începuturile ei profesia a pornit cu oameni pasionați, vigilenți, cu ochii larg deschiși la orice ne-ar mai putea oferi natura - să combinăm, să extragem sau să dizolvăm - pentru a ne atinge
scopurile.
...Pentru că atunci când aud de identificarea unei noi boli știu ca va fi în echipa măcar un farmacist, care nu se va lăsa până nu va găsi cea mai bună variantă de substanță pentru a trata. Va purifica, testa, urmări și va ajunge la o soluție.
...Pentru că atunci când aud de restricții sau retragerea unui medicament știu că alți farmaciști veghează ca pe termen lung nimic din ce s-a descoperit să nu ajungă dăunător.
...Pentru că în orice loc din lume unde societatea evoluează în bine, unde omenirea are un standard de viață mai bun și o speranță de viață mai lungă, acolo și farmaciștii și-au adus aportul, au avut răbdarea să învețe fiecare individ cum să folosească ceea ce alți farmaciști au descoperit, combinat și testat.

Dana Coltofeanu, farmacist
Site-ul nostru foloseste cookie-uri pentru optimizarea continutului. Continuarea navigarii constituie acceptul dumneavoastra ca pagina noastra web sa poata seta fisiere de tip cookie in browserul dumneavoastra.